Daca scopul lui Ishiguro prin aceasta carte a fost sa intrige, sa te faca sa-ti doresti sa strigi, sa te revolti si sa-ti pui intrebari asupra veridicitatii jegului uman, a reusit. Oare chiar e posibil asa ceva, oare suntem in stare SI de asemenea atrocitati? Cartea descrie perioada postbelica, o era a stiintei si medicinei. Daca pana atunci oamenii trebuiau sa-si accepte soarta si bolile incurabile, venise si momentul in care sa traiasca linistiti. De ce? Fiindca fusesera create clonele sau mai bine zis, elevii, care erau crescuti in diferite centre. Hailshamul era un astfel de centru, dar unul omenesc. Altii traiau ca in ferme de animale. La Hailsham cunoastem pe Hathy H., Tommy D. si pe Ruth, elevi care stiau dar nu stiau adevarul si ceea ce ii asteapta. Li se spune dar nu li se spune ca vor deveni donatori si ca menirea lor este sa faca bine pe altii dar ca vor muri, unii dintre ei, chiar dupa prima sau a doua donatie. Cartea este scrisa excelent, nu magistral, dar oricum, te tine cu sufletul la gura. Eu am inceput-o acum 2-3 saptamani si mi-am propus sa o termin intr-un final. Au merg greu primele 50 pagini, restul cartii fiind insa atat de captivant incat nu o poti lasa din mana. Ishiguro are, fara indoiala (cel putin in cartea aceasta) o fascinatie legata de sex. Elevilor li se spune ca vor putea face sex pe viitor, dar ca nu vor putea procrea. Dar nu le spune nimeni ca vor fi infometati, ca vor simti ca parca vine sfarsitul daca nu o vor face. Nu este o carte cu descrieri in ceea ce priveste sexul insa este pomenit de foarte multe ori si se pune mare accent pe el. Apoi, vreau sa pun in discutie triungiul amoros al celor trei mentionati mai sus. Ruth si Tommy devin un cuplu inca din adolescenta. Ruth nu l-ar vrea pe Tommy neaparat dar face totul posibil ca relatia sa mearga pentru a nu-i lasa pe Kathy si pe Tommy sa fie impreuna. Stiu, complicat. Poate putin telenovelistic. Insa realitatea-i alta. Cu totii se temeau de momentul finalului, cind nu vor mai supravietui dupa donatii. Cu totii stiau ca vor fi tratate ca niste simple creaturi producatoare de organe si nu ca niste semeni. Poate de aceea cautau alinarea in orice unghi posibil. Cautau sa traiasca, sa fie fericiti. Subiectul este unul foarte controversat, iar filmul, in opinia mea, nu-l reda suficient de bine. In film lipsesc foarte multe detalii importante, sunt modificate niste aspecte (de ex. cum a obtinut si reobtinut Kathy caseta cu melodia dupa care este dat si numele cartii, respectiv al filmului), ar trebui mai mult accept pus pe Kathy care este si naratoare deci filmul ar fi fost mai interesant daca era in totalitate privit prin prisma acesteia. Filmul pare oarecum brut, neslefuit. Nu spun ca acesta este un aspect care sa-l depuncteze in ochii mei, dar se pierde din vedere subiectul central al cartii si anume sentimentele. Ce simt clonele si ce simt oamenii vis-a-vis de ce reprezinta ei? Ambele insa, si filmul si cartea, te fac sa te intrebi de ce nu au ripostat, de ce isi accepta atat de umil soarta de donatori? De ce sunt tratati ca niste simple organe facute in laborator, fara sentimente (pe mine m-a ingrozit scena mortii lui Ruth – care in carte nu este descrisa). Daca apreciati acest gen de carte sau film, va recomand cu caldura sa le savurati. Macar cartea. P.S. Multumesc Simona pentru carte.