face against the window- you can watch it fade to grey. [nivel dark nostalgic] bored in some 90s fantasy. ascult ceva folk ironic, ceva easy listen songs, schimb placile, ma ghemuiesc, sunt pion intr-un joc de carton- piticot sau nu te supara frate, am hainele triste din bumbac rarit ale unui copil dintr-o revista vintage, bantui prin fotografii cu oameni care-mi seamana, beau ice tea de piersici, ma vreau inapoi in bucla temporala a bacului de anu trecut, inclusiv pe dealul ciuperca, vorbind cu andra despre cum amandoua mai ajuns pe-acolo atasate de niste iubiti de care ne era cam sila (pt ca eram mici si debusolate) si cum ne-am blestemat zilele pt imbratisarile alea care, in uscaciunea lipsei de orice sentiment tandru, pareau mai degraba preludiile unor violuri paradoxale. "sunt cu tine pt ca nu e nimeni altcineva aici". ziceam ca ce verde igrasios e totul in flashurile alea, si placerea, atata cata putea fi- cat permitea fizilogicul sa fie- nu era o rascumparare fugitiva sau volatila a corpului care oricum moare- ci maxima lui decrepitudine. si cum, dupa toate astea, a aparut un clasic exchibitionist de hunedoara, unul tinerel si nedezvoltat, aproape induiosator cu sexul ala ca de cauciuc. nici macar nu ne-am putut infuria, nici n-am putut sa radem. am plecat spre casa. am vorbit despre proba de la geografie. dealul asta ivit pe undeva pe la capatul o.m.-ului e unul din toposurile noastre comune, destul de des resemantizat si reactualizat. totusi, pastreaza dominanta sumbra a interactiunilor cu imagini grotesti- nebuni, femei grase si celulitice topless, panorame dezolante. [nivel conceptual] cea mai sinistra amintire- cam din acelasi amplasament- :eram intr-un vis cu un amic vechi si prafuit de care m-a legat ambiguitatea unei "nu tocmai" atractii rezumate la imbratisari cu substrat, holding hands, vizite destul de tarzii si cateva "aproape saruturi" seara, dupa plimbari aiurea prin o.m. , judecat stilul arhitectural sovietic via ostereich (cartierul meu seamana putin cu ansamblurile de locuinte din tablourile lui egon schiele, singurele foarte misto ale lui, de altfel, si numai pentru ca imi aduc aminte de casa), vorbit despre dali's poo si despre poemul sufletul meu, psyche al lui stanescu (don't know why, dar asta imi amintesc despre el..), plus facut cam tot ce se putea face la varsta aia, prin prisma faptului ca amandoi eram dotati cu o inteligenta putin meste media varstei. in vis, dormisem la el. peste noapte, peretele din fata patului se surpase si tot blocul, ca tot orasul, de altfel, fusese inghitit de dune mari de nisip, mai putin apartamentul asta situat la ultimul etaj. cat vedeam cu ochii- desert, ca in pozele cu apusuri in sahara. atat. dead end. nimic in plus. nisip si o casa cutie de chibrituri. simplu ca buna dimineata spusa pe stomacul gol cuiva a carui prezenta mai conteaza cat avatarul smiley din fata numelui. buna dimineata ireala dinaintea unui test a carui utilitate o pui la indoiala. buna dimineata ca un blank intre cuvintele pe care nu prea ai chef sa i le spui, si care se ridica precum fumul dintr-o gramada de caiete arse, nu mai inseamna nimic, dar au fost acolo, au continut cateva sute de zile de taieturi de informatii fatale.