ma uitam mai devreme prin primul blog olguvia, de anul trecut. imi dau seama ca, in mare parte, ceea ce speram sa devina pagina respectiva s-a materializat, poate mai repede si mai self-orientated decat as fi crezut. chiar e acolo un mic muzeu de obiecte derizorii (n-o spun inspre slava desarta sau autopromovare obscena) si chiar imi inspira acea teama de "nu esti ce-mi doream sa fii", isi indeplineste cu brio functia de pahar cu apa rece peste moaca talamba compusa de vreun machiaj nefericit, adica reuseste sa ma abstraga de la orice tinte improprii si auto-inselaciuni prost mascate. e o instanta care se foloseste de tonul & ironia vocii de la sprite "psst…sefu', olga vrea sa iti spuna ceva: de fapt putin iti pasa de rolul pasoptistilor in dezvoltarea culturii romane , vrei doar sa i te lauzi profei tale din liceu cu aprecierile doamnei x". in plus, eram asa de artificiala in sinceritatea mea, si, vorba cuiva, atat de sigura in timiditatea mea, incat nu doar ca ma simt mai searbada si cu ceva neuroni mai saraca, dar chiar am senzatia ca am ajuns intr-un stadiu de degradare pe care continuu sa-l vad ca pe un bau-bau both scary & intriguing si caruia, ca sa elimin din start orice eufemizari, numai growing-old i se mai poate spune (romgleza sau cum am auzit ca i se zice slangului astuia snobish mi-e chiar utila, n-o folosesc doar de dragul de a o avea-n palmares :)) ) . iar citatul din palahniuk "inchipuie-ti ca ai merge seara de seara la balul de absolvire, pentru tot restul vietii", nu stiu de ce atasat unui blog scurt si la obiect de pe-atunci nu poate decat sa-mi infiga in creier ghimpele faptului ca din binecuvantate pricini mi-am ratat banchetul, asa ca nici macar nu pot demitiza (a.k.a calca in picioare) un cliseu mai mare decat toate kilogramele de tul, organza si satin din care fetele de-a 12a isi confectioneaza rochii-tip-bomboana-fondanta-imensa.